Lumiana si legea luminii in intuneric

List Price: $19.99

Add to Cart
About the author:

DESPRE AUTOARE

Oana Noorani se naşte în anul 1983 în Bucureşti. Vacanţele şi le petrece la bunici, în satul Covrigi din Judeţul Gorj, loc care mai târziu va deveni o imensă sursă de inspiraţie pentru ea.
Încă din copilărie rămâne fascinată de lumea nemuritoare a poveştilor, iar ani mai târziu va începe să-şi exprime în scris propriile idei despre dualitatea bine-rău.

Mulţumirile autoarei

Le mulţumesc cu profundă recunoştinţă celor care m-au susţinut în publicarea acestui roman:

  • Soţului meu Shuja, pentru toată răbdarea şi susţinerea.
  • Tatălui meu Corneliu, pentru întregul ajutor şi sprijin, fără de care această carte nu ar fi cunoscut lumina tiparului.
  • Surorii mele Emilia, care mi-a fost alături necondiţionat în tot acest timp.
  • Precum şi tuturor celor care au crezut în mine.

Autoarea


Lumiana si legea luminii in intuneric
 

Roman

Authored by Oana Noorani
Editor-in-chief Vasile Poenaru

LUMIANA AND THE LAW OF THE LIGHT IN THE DARK

This book is in Romanian. It shows how the power of love can unite the dark universe to the world of the light and thus destroy the Evil in the whole world.

În înfruntarea dintre Lumea Întunericului şi Lumea Luminii, iubirea aduce o nouă cale. Lumiana trăieşte forma supremă a îndrăgostirii, pe care nimic nu o poate controla sau înfrânge, nici legi, nici datini, nici măcar propriul eu. Acest roman, în care pasiunea şi dăruirea de sine se împletesc cu acţiunea cea mai palpitantă, demonstrează că Oana Noorani este o scriitoare de mare forţă, având vigoarea marilor talente. (Vasile Poenaru)

Ca să aveţi o idee asupra frumuseţii acestui roman, reproducem mai jos un fragment din el:

– Deci, iubirea lor e un păcat? interveni regina, oftând la gândul că fiica nu va putea da la o parte aşa uşor ceea ce simte.
– Nu iubirea lor, ci cum au pus-o ei în lumină, felul cum s-au târât unul pe celălalt în noroi. I-au rănit pe cei din jur, înşelând încrederea celorlalţi. De la el era de aşteptat, dar la ea nu şi asta mă doare.
– Deci, Lumiana e rea, zise Colin, fără să realizeze greutatea cuvintelor rostite, ce căzură ca un fulger înaintea regelui.
Cu calmu-i caracteristic, totuşi păstrând şi o notă de răceală, acesta îi răspunse:
– Niciodată să nu mai vorbeşti de vara ta aşa, mai ales în faţa propriilor săi părinţi. Cel ce cade în păcat nu e rău. El doar se pierde într-o altă perspectivă a vieţii, în cele din urmă trezindu-se în tunel şi negăsind lumina. Răutatea e o trăsătură de caracter, păcatul o greşeală. Sunt două tipuri de păcate: cel superficial şi cel profund. Mulţi cad în păcat căutând calea spre adevăr şi uneori chiar având la bază sentimente frumoase, nobile. Lumiana a greşit, deşi ea caută dragostea celui de care s-a îndrăgostit, şi asta nu o diferenţiază de niciunul dintre noi. Nimeni de aici nu a făcut un pact pentru a ajunge în infern, cel puţin niciunul întreg la minte. În a doua categorie se integrează cei ca Demos, care se îndreaptă voit spre iad, din cauza sentimentelor şi acţiunilor negative pe care le acceptă ca parte integrată a fiinţei sale. De aceea, eu cred că lumea se împarte între oameni şi monştri. Sunt lucruri foarte complicate. De mii de ani, înălţătorii au luptat să afle adevărul ce duce spre calea cea mai curată a existenţei noastre.
Orele trecură mai apăsător că niciodată. Veni momentul când Lumiana avea să se îndrepte spre templu. Cu părul strâns la spate, păşi printre cavaleri. Nu privea nici în dreapta, nici în stânga şi se opri în faţa părinţilor ei. Îşi sărută mama, îmbrăţişând-o lung, iar apropiindu-se de tatăl său, nu avu puterea decât să îşi aşeze capul lipit de pieptul lui.
– Vă iubesc!
În cele din urmă, încălecă pe cal şi alături de Colin, Înaltul Mediator, Tilo şi încă patru cavaleri, porni la drum.




Publication Date:
2015-12-25
ISBN/EAN13:
1522920226 / 9781522920229
Page Count:
344
Binding Type:
US Trade Paper
Trim Size:
6" x 9"
Language:
Romanian; Moldavian; Moldovan
Color:
Black and White
Related Categories:
Fiction / Fairy Tales, Folk Tales, Legends & Mythology




Site Help Order Help Policies Contact