Evanghelia nescrisa

List Price: $19.99

Add to Cart
About the author:

Sorin Petrescu s-a născut la 14 aprilie 1952 şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A absolvit Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti, în anul 1975. În prezent este freelancer.
A tradus o serie de lucrări de beletristică şi psihologie de la Mary Shelley, Frankensteinşi Henry Kellerman, La patru paşi de liniştea minţii, la Pete Johnson, Cum să-ţi instruieşti părinţii, Ajutor! Sunt regele pariurilor! şi Părinţii mei au luat-o razna.
Este autorul a zece romane de război apărute la editura Nemira, sub pseudonimul Mike Hassel. Printre titluri: „Război fără arme”, „Spaimă şi moarte în Transnistria”, „Onor la general”, „Jurnalul unui mercenar” etc.
Autor al unui roman de dragoste: „Te-am iubit numai duminică”, apărut la AR Press, al unei trilogii pentru copii „Waw! Ce Bau-Bau!”, apărută în 2012 şi al unui volum de schiţe umoristice „Codul bunelor… manele”.
Este autor al mai multor piese de teatru pentru Radio şi Televiziune, printre care „Umbra lui Lăpuşneanu”, cu Victor Rebengiuc, „Mătuşa din America” cu Tamara Buciuceanu, „Punctul în care se întâlnesc paralelele”, cu Mariana Mihuţ şi Mircea Diaconu. Dar şi autor al piesei „La Bacău, într-o mahala”, în stagiunea 2008-2009, la Teatrul Bacovia, din Bacău, şi co-autor al piesei „Divorţul de aur”, cu Tamara Buciuceanu şi Sorin Francu, stagiunile 2009-2010, 2010-2011, 2011-2012, 2012-2013 la Teatrul Gh. Pastia din Focşani.
Publicat în „Antologia umorului românesc”, volumul 3, „Măgarul troian”, editată la Cluj-Napoca, 2008, de domnul Cornel Udrea şi în Antologie de proză scurtă contemporană, scoasă de domnul Gh. Stroia, 2013.
Premii naţionale (Vaslui, Botoşani, Petroşani, Timişoara) şi internaţionale (Gabrovo, Varşovia, Novisad).
La eLiteratura i-au apărut romanele Evanghelia nescrisă (2014) şi Mămăliga românească (2015), Trei iubiri imposibile (2015), Codul bunelor manele... (2015), Trilogia Bau Bau Bau (2015).


Evanghelia nescrisa
 

Roman

Authored by Sorin Petrescu
Edited by Vasile Poenaru

THE UNWRITTEN GOSPEL: A Novel

This book is in Romanian. It is a novel presenting events in Jesus Christ's times.

Lipsa oricăror înscrisuri despre peregrinările lui Iisus adolescent, nepovestite nici măcar de Evanghelii, fac din descoperirea recentă a unor papirusuri... nescrise cea mai uluitoare mărturie a acestei perioade din viaţa Mântuitorului. Dar cum poate fi „citită” o Evanghelie... „nescrisă”? Căci există o cheie, poate universală ce desluşeşte nu numai acest mister, ci şi Calea către Marele Mister, cel al reîntoarcerii din moarte! O poveste în poveste? Poate un vis în vis? O carte a iubirii pe care nu o poţi lăsa din mână sau scoate din inimă! Dar, în definitiv, ce este viaţa noastră altceva decât o poveste spusă de Dumnezeu la gura Universului?!

Iată un fragment din carte:

Ioan râse cu râsul său blajin. Pe cât se arăta de neînfricat la vârsta lui fragedă, pe atât era de blând şi paşnic. Prin comparaţie, Iisus era mai bătăios, mai ferm şi mai încăpăţânat. Nu era uşor să-i fii prieten, dar cu atât mai puţin să-i fii duşman. Între cei doi se legase o prietenie care avea însă toate ingredientele iubirii. Numai la vârste din acestea încă nepervertite dragostea este necondiţionată – dragostea pentru prieten, pentru fiinţe, pentru Dumnezeu. Numai la vârste dintr-acestea Dumnezeu ţi se relevă în întreaga sa splendoare şi numai la aceste vârste frumosul este stăpânul lumii. Sunt vârstele când încă mai ţii câte ceva minte despre tărâmul din care ai venit, înainte ca orice amintire să se şteargă definitiv, luat fiind de puhoiul vieţii pământene.
Treceau acum printr-o vale largă, plină de verdeaţă, ce te îndemna să zăboveşti la răcoarea pomilor şi să sorbi din şuvoiul vesel de apă care părea să vină drept din cer. Haim opri caravana. Privea peste tot cu ochii mijiţi, ca şi cum ar fi văzut împrejurimile pentru prima oară, şi chiar pentru prima oară le şi vedea. Trecuse de multe ori pe aici, şi ştia că munţii gălbui, pe crestele cărora drumul regilor era prilej pentru o grămadă de tâlhari, nu adăposteau nicidecum văi verzi şi cu atât mai puţin şipote de ape.
Miraj nu era, căci pustiul încă nici nu începuse, şi totuşi, grădina raiului era acolo, în pomi ciripeau păsărele, căprioare se adăpau la izvoare, fructe coapte aplecau ramurile spre pământ ca şi cum ar fi vrut să pască iarba. Deşi popasul era prevăzut pentru o oră târzie de după-amiază, călătorii se opriseră cu ascuns gând de a rămâne acolo, poate chiar mai mult timp, cu toate că vicisitudinile călătoriei lor încă nu se arătaseră, iar oboseala era încă o perspectivă îndepărtată. Dar firea omului şi harul lui sunt potrivnice, deşi abia separate, iar când ispita te gâdilă ca o pană ce te provoacă să verşi, doar ca să-ţi eliberezi stomacul de preaplinul mâncării pentru a-l putea umple din nou, găseşti o mie şi unul de motive ca fapta ta să fie morală.
Nu şi atunci când ispita e Domnul, gândi Iisus. Nu şi atunci când ispita e Domnul!




Publication Date:
2016-03-01
ISBN/EAN13:
1530107601 / 9781530107605
Page Count:
188
Binding Type:
US Trade Paper
Trim Size:
5.5" x 8.5"
Language:
Romanian; Moldavian; Moldovan
Color:
Black and White
Related Categories:
Fiction / Alternative History




Site Help Order Help Policies Contact